Cazul Berlin 2026: pana de curent urbană care a testat limitele redundanței 

Berlinul, scos din zona de confort energetic

La început de ianuarie 2026, o pană de curent majoră a afectat sud-vestul Berlinului. Incidentul a devenit rapid un studiu de caz relevant pentru întregul sector energetic european. Nu pentru că „s-a luat curentul”, ci pentru ce a scos la suprafață despre vulnerabilitatea infrastructurii energetice urbane.

Berlinul nu este un oraș oarecare din punct de vedere energetic. Este un hub metropolitan matur, cu o rețea construită și extinsă pe parcursul mai multor decenii, o densitate ridicată de consumatori rezidențiali și non-rezidențiali și o infrastructură energetică integrată profund în țesutul urban.

În mod tradițional, astfel de orașe sunt percepute ca fiind robuste din punct de vedere energetic: rețele redundante, proceduri clare, operatori experimentați. Tocmai de aceea, dimensiunea și durata acestei pene de curent din au ridicat semne de întrebare serioase în rândul specialiștilor.

Ce s-a întâmplat, pe scurt

În 3 ianuarie 2026, în sud-vestul Berlinului, o parte semnificativă a rețelei electrice urbane a fost scoasă din funcțiune în urma unui act de sabotaj asupra infrastructurii energetice. Incidentul a declanșat o pană de curent de amploare, cu efecte resimțite pe parcursul mai multor zile.

Au fost afectate cartiere precum Lichterfelde, Zehlendorf, Dahlem și Wannsee – zone predominant rezidențiale, dar care includ și instituții publice, infrastructură critică și activități economice și comerciale. 

Zeci de mii de gospodării au rămas fără alimentare cu energie electrică, iar mii de companii și instituții au fost afectate direct. În unele zone, alimentarea a fost restabilită parțial relativ rapid, însă revenirea completă a durat mai multe zile, un element care a diferențiat acest eveniment de întreruperile obișnuite de rețea.

Autoritățile și operatorul de rețea au confirmat rapid că nu a fost vorba despre o defecțiune tehnică accidentală și nici despre un eveniment cauzat de condiții meteorologice. Cazul a fost preluat de autoritățile federale și tratat ca un posibil atac asupra infrastructurii critice.

De ce contează acest lucru acum

Europa traversează o perioadă de:

• electrificare accelerată – as exemplifica putin mai detaliat electrificarea – nu doar la nivel de obiectiv politic, ci ca realitate operațională. Mobilitatea electrică se extinde rapid, atât în zona privată, cât și în transportul public, în timp ce industria și sectorul rezidențial migrează tot mai mult către soluții electrice pentru încălzire, în special prin adoptarea pompelor de căldură. Toate acestea adaugă noi tipare de consum, mai intense și mai puțin previzibile;
• integrare tot mai mare a surselor regenerabile – cu beneficii clare în termeni de decarbonizare, dar și cu efecte directe asupra stabilității rețelei. Producția variabilă, dependentă de condițiile meteorologice, generează șocuri, dezechilibre și necesități sporite de echilibrare într-un sistem care nu a fost proiectat inițial pentru acest nivel de volatilitat;
• presiune crescută pe rețelele existente, în special în mediul urban – multe rețele au fost proiectate pentru orașe mai puțin dense și pentru un consum electric relativ stabil. Astăzi, densitatea urbană mai mare, creșterea numărului de echipamente electrice din locuințe, apariția mașinilor electrice, a pompelor de căldură și a instalațiilor fotovoltaice – atât rezidențiale, cât și comerciale – generează vârfuri de sarcină și fluxuri bidirecționale pe care rețelele nu au fost inițial dimensionate să le gestioneze; 
• consumuri mari și constante generate de digitalizare – centrele de date și infrastructura IT asociată adaugă sarcini electrice stabile, de bandă, care solicită rețelele diferit față de consumul tradițional rezidențial sau comercial și reduc marja de flexibilitate a sistemului.

În acest context, infrastructura energetică nu mai poate fi tratată ca un fundal invizibil care „pur și simplu funcționează”. Evenimente precum cel din Berlin arată că reziliența rețelei devine la fel de importantă ca dezvoltarea de noi capacități.Social (Relații):

Anatomia punctului critic

Din perspectivă energetică, incidentul din Berlin nu a fost o avarie restrânsă, ci un eveniment de rețea cu implicații sistemice. A fost afectat simultan un nod fizic de infrastructură în care se întâlneau mai multe circuite critice ale sistemului electric urban.

Locul contează

Atacul a avut loc pe un traseu de infrastructură peste canalul Teltow, utilizat pentru a transporta mai multe linii electrice prin aceeași zonă. Astfel de soluții sunt comune în orașele mari, unde:

• spațiul este limitat;
• infrastructura subterană este deja densă;
• traseele sunt optimizate pentru cost și acces.

Problema apare atunci când mai multe circuite critice împart același punct fizic.

Ce tipuri de linii au fost afectate

Conform informațiilor confirmate, incendiul a avariat simultan:

• linii de 110 kV, parte din rețeaua de înaltă tensiune urbană, care alimentează stații de transformare;
  
• linii de 10 kV, parte din rețeaua de distribuție de medie tensiune, care alimentează direct zonele de consum.

Această combinație este esențială pentru a înțelege amploarea impactului.

De ce afectarea simultană schimbă totul

În mod normal:

• o linie de 10 kV poate fi realimentată dintr-o altă stație,
• o linie de 110 kV poate fi compensată prin rerutare,
• sistemele de protecție izolează rapid avaria.

În acest caz, însă:

• sursele alternative erau alimentate prin aceleași trasee afectate;
• capacitatea de rerutare a fost sever limitată;
• mai multe niveluri ale rețelei au fost afectate în paralel.

Rezultatul a fost o pierdere temporară a redundanței, nu doar o întrerupere de linie.

De la avarie la eveniment sistemic

Din punct de vedere al operării rețelei, acesta este momentul-cheie:

• avaria nu a mai putut fi „absorbită” de sistem;
• rețeaua a intrat într-un regim de funcționare degradat;
• realimentarea a necesitat intervenții fizice complexe, nu doar manevre de comutație.
  

În special în mediul urban, unde lucrările sunt lente, accesul este dificil, iar siguranța publică este prioritară, timpul de remediere crește exponențial.

De ce nu a funcționat redundanța

Redundanța este unul dintre principiile de bază ale proiectării rețelelor electrice. În teorie, orice element critic ar trebui să aibă o alternativă funcțională. Cazul Berlin arată însă diferența dintre redundanța conceptuală și redundanța efectivă, cea care contează atunci când apare un eveniment extrem.

Într-o rețea urbană matură, stațiile sunt alimentate din mai multe direcții, liniile sunt buclate, sistemele de protecție izolează rapid avariile, iar realimentarea se face prin comutații controlate. Pe schemă, sistemul arată robust. Problema apare atunci când alternativele nu sunt independente fizic.

Traseele comune: eficiență vs. vulnerabilitate

În Berlin, mai multe circuite considerate redundante erau amplasate pe același traseu de infrastructură, traversând același pod tehnic și fiind grupate într-un coridor comun. 

Din punct de vedere operațional, această soluție este frecvent întâlnită în orașele mari, unde spațiul disponibil este limitat, costurile pentru trasee complet separate sunt ridicate, iar infrastructura existentă este dificil de modificat fără intervenții majore.

Însă, din punct de vedere al rezilienței, aceste trasee comune creează puncte unice de eșec.

Redundanță vs. reziliență

Cazul Berlin subliniază o diferență esențială:

• redundanța înseamnă alternative,
• reziliența înseamnă capacitatea sistemului de a funcționa chiar și când alternativele dispar.

Un sistem poate fi redundant, dar nu neapărat rezilient.

Sabotajul ca test de stres 

Confirmarea unui act de sabotaj a mutat discuția din zona operării rețelei în cea a securității infrastructurii critice. Din perspectiva energetică, însă, sabotajul explică declanșarea incidentului, nu și amploarea acestuia.

Infrastructura energetică este, prin natura ei, dificil de protejat complet și rămâne o țintă vulnerabilă în orice stat. Ceea ce diferențiază acest caz este faptul că un eveniment punctual a avut efecte extinse, semn că mecanismele de izolare și rerutare nu au fost suficiente pentru a limita impactul.

Dintr-o perspectivă strategică, incidentul ridică o întrebare relevantă pentru multe țări europene: cât de bine sunt pregătite rețelele pentru riscuri deliberate, nu doar pentru defecțiuni tehnice sau evenimente climatice? Atunci când redundanța nu este independentă fizic, un singur act intenționat poate afecta simultan mai multe niveluri ale rețelei.

Ceea ce s-a întâmplat arată că securitatea energetică nu ține doar de protecție fizică, ci și de arhitectura infrastructurii. Sabotajul a fost un test de stres extrem, care a făcut vizibile vulnerabilități structurale existente.

Ce rămâne după Berlin

Pana de curent nu a fost un eșec operațional punctual. A fost un test de stres real pentru o rețea urbană matură, într-un context în care astfel de teste vor deveni tot mai frecvente.

Evenimentul a arătat că:

• vulnerabilitățile critice nu sunt întotdeauna acolo unde ne uităm prima dată;
• eficiența istorică a rețelelor urbane vine uneori cu compromisuri structurale;
• reziliența nu este un rezultat automat al redundanței, ci al modului în care aceasta este implementată fizic.

Pentru sectorul energetic, lecția principală nu este despre sabotaj, ci despre design, prioritizare și asumarea riscurilor reale. Într-un sistem energetic tot mai electrificat, mai interconectat și mai expus, infrastructura nu mai poate fi tratată ca un element invizibil care funcționează „din inerție”.

Berlin ne-a reamintit la început de an faptul că rețelele sunt fragile în punctele în care converg. Iar modul în care alegem să gestionăm aceste puncte va defini nivelul real de securitate energetică al orașelor europene în anii care urmează.

Concluzia care se impune este una clară: “owning the energy is the key”. Soluțiile de reziliență nu pot veni exclusiv dinspre rețeaua centrală, ci trebuie construite și la nivel local, în punctele unde energia este produsă și consumată.

O direcție posibilă este instalarea de baterii de stocare în puncte-cheie ale sistemului energetic, cu rol atât de back-up, cât și de stabilizare a funcționării rețelei:

• orice prosumator ar trebui să fie completat de o baterie de stocare, utilizată atât pentru maximizarea consumului propriu, cât și ca soluție de back-up în cazul întreruperilor de alimentare;
• soluțiile fotovoltaice de tip „balcony” pot fi însoțite de o sursă de stocare dedicată, capabilă să susțină consumul vital al locuinței în situații de avarie;
• pentru autoproducători – consumatori industriali cu sisteme fotovoltaice instalate, prezența unui sistem de stocare este extrem de importantă. O dimensionare orientativă de minimum două ore de producție solară permite reducerea dependenței de rețea și crește capacitatea de reacție în momente critic;
• bateriile de stocare instalate în puncte-cheie ale rețelei, pe nivelurile de 110 kV, 10 kV și joasă tensiune (380 V), pot acționa atât ca furnizori de servicii de echilibrare și flexibilitate, cât și ca soluții de back-up sau de repornire a sistemului în cazul unor scenarii de tip black-out.

Un aspect important este faptul că stocarea de energie a devenit mult mai accesibilă din punct de vedere al costurilor, iar noile dezvoltări din domeniul bateriilor pot doar să îmbunătățească randamentul și valoarea investițiilor inițiale în punctele mai sus menționate.