Toate proiectele

Energie pentru un flux de producție continuu

Bihor, România

star stone energie regenerabila

Mărime proiect

421 KW

Producția de elemente decorative din beton la scară industrială are nevoie de o sursă de energie stabilă – o resursă care influențează direct calitatea, costurile și ritmul de lucru. Prin instalarea unui sistem fotovoltaic propriu, Star Stone și-a consolidat baza energetică, asigurând o funcționare continuă și eficientă a tuturor proceselor de producție.

Statistici proiect

  • 421,2 Capacitate instalată
  • 9,69 MWh Producție anuală de energie electrică
  • 720 Panouri solare instalate

Servicii

  • Proiectare tehnică
  • Achiziție de echipamente
  • Construcție
  • Management de proiect
  • Control al calității
  • Operare & Mentenanță

Energie conectată la ritmul producției

În producția industrială, stabilitatea energetică este esențială. Fiecare etapă – de la amestecare și turnare până la uscare și finisare – depinde de un flux constant de energie pentru a menține eficiența și calitatea produselor.

Sistemul fotovoltaic la sol instalat la Star Stone oferă o sursă sigură și constantă de electricitate, susținând procesele automatizate și producția continuă.

Proiectul a fost dezvoltat pentru a se integra natural în infrastructura companiei, transformând terenul disponibil într-o resursă productivă care alimentează direct fluxul operațional. Printre beneficiile acestei colaborări se numără o producție mai predictibilă, costuri mai bine controlate și o bază solidă pentru dezvoltarea energetică pe termen lung.

Flux constant, alimentat de soare

Decizia de a investi în energie solară reflectă o viziune mai amplă asupra eficienței și responsabilității în industrie. Sistemul furnizează energie curată, stabilă și adaptată nevoilor zilnice de producție, reducând dependența de rețea și stabilizând costurile în timp.

Prin alinierea la standardele ISO 14001, compania transformă sustenabilitatea într-un instrument real de performanță.Fiecare megawatt produs contribuie la un proces mai curat, o funcționare mai eficientă și o perspectivă mai sustenabilă pentru viitorul industriei.

star stone energie regenerabila

Energie care face diferența, pentru o Stea industrială

Instalația fotovoltaică, echipată cu module Jinko și implementată prin expertiza integrată Wiren, produce anual peste 970 MWh de energie verde, reducând emisiile cu aproximativ 299 tone de CO₂ pe durata de viață a sistemului – o tranziție reală de la dependență la control energetic.

Dincolo de cifre, proiectul arată cum ingineria aplicată inteligent poate deveni un avantaj strategic pentru producția industrială. Sistemul a fost conceput pentru ritmul de lucru al Star Stone, capabil să răspundă unei cereri constante și să mențină performanța în condiții de producție intensă.

Implicarea Wiren a însemnat, mai mult decât o execuție tehnică impecabilă, o conectare între performanța energetică și cea operațională, între prezentul companiei și obiectivele sale de eficiență și dezvoltare pe termen lung.

Astfel, terenul s-a transformat într-o investiție sustenabilă, iar energia – într-un instrument de creștere solid, construit pentru industrie.

Galerie proiect

Proiecte similare